Sâmbătă, 2 mai 2009, Secţia Planetarium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va organiza observaţii astronomice de zi şi de noapte pentru a marca în acest fel Ziua Astronomiei. Activităţile vor avea loc pe terasa de observaţii astronomice a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi în două etape: între orele 900 - 1900 se vor efectua observaţii astronomice solare în lumină vizibilă şi în H-alfa; între orele 1900 - 2400 publicul vizitator va avea parte de observaţii astronomice nocturne: Luna, Mercur, Saturn, principalele stele ale cerului de primăvară, stele duble, obiecte Deep – Sky (galaxii, nebuloase şi roiuri stelare) din Catalogul Messier. Începând cu anul 1973, într-o sâmbătă senină din luna aprilie sau mai, când Luna e în preajma fazei de pătrar, astronomii amatori din lumea întreagă sărbătoresc "Ziua Astronomiei". Ziua Astronomiei datează din 1973, când astronomul amator Douge Berger din California (USA), a decis ca membrii Clubului de Astronomie pe care îl conducea să împărtăşească şi publicului larg o parte din secretele acestei ştiinţe, coborând cu aparatura în stradă. Amintim faptul că, de Ziua Astronomiei – 2 mai, accesul pe Terasa de Observaţii Astronomice a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi este gratuit. Observaţiile astronomice vor începe de la ora 9.00 şi se vor termina la miezul nopţii.
joi, 30 aprilie 2009
Ziua Astronomiei la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati - 2 mai 2009

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu