miercuri, 30 iulie 2008

Eclipsa partiala de Soare pe 1 august 2008 !

Vineri, 1 august 2008, cu incepere de la ora 12.17 va avea loc o eclipsa partiala de Soare. Cu acest prilej Planetariumul de la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati vine in intampinarea celor care vor sa observe in conditii optime si de siguranta acest fenomen, organizandu-se observatii astronomice pe terasa institutiei galatene cu incepere de la ora 12.00 pana la ora 14.00.

luni, 28 iulie 2008

Expoziţie inedită la Complexul Muzeal !

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi vernisează miercuri, 30 iulie 2008, ora 11.30, expoziţia temporară intitulată "Călătorie prin mări şi oceane". Manifestarea îşi propune să aducă în faţa vizitatorilor lumea ascunsă a nevertebratelor marine: stele de mare, caracatiţe, crabi, meduze, moluşte, etc. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 15 iunie 2009.

sâmbătă, 26 iulie 2008

Mit spulberat: românii nu mănâncă lebede !

Fotografia alăturată am făcut-o săptămâna aceasta la Mangalia. Păsările din imagine sunt lebede şi în cele cinci zile în care le-am văzut pe plajă nu au păţit absolut nimic ! În occident, după incidentul de la Viena, s-a creat o reputaţie proastă pentru noi românii: suntem mâncători de lebede ! Ei, uite că mitul a fost spulberat. La Mangalia nimeni nu s-a atins de lebede. Nici măcar rromii care erau cu zecile pe plajă !

joi, 17 iulie 2008

Şcoală de vară pentru astronomi !

în perioada 28 iulie – 1 august, Secţia Planetarium din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi organizează prima ediţie a Şcolii de vara de Astronomie „Priviţi cerul!”. Pe lângă intenţia de perfecţionare a cunoştinţelor teoretice şi practice de astronomie a membrilor Astroclubului „Călin Popovici” şi a altori astronomi amatori, această Şcoală de vară îşi propune să încurajeze elevii şi studenţii de a participa la activităţi extra-şcolare. Vor fi organizate o serie de cursuri ce vor aborda diferite teme de astronomie începând de la cunoaşterea constelaţiilor şi a principalelor stele, şi până la teme de astrofizică şi climatologie planetară. În fiecare zi a Şcolii de vară vor fi, în prima parte, ţinute cursuri de astronomie, între orele 17 – 21. Între orele 21 – 24 vor urma observaţii astronomice şi alte activităţi practice.
Cursurile sunt gratuite iar cei interesaţi să participe la Şcoala de vară de Astronomie pot obţine informaţii suplimentare sunând la 0236-411898, persoana de contact – muzeograf Ovidiu Tercu.

joi, 10 iulie 2008

Despre valoare şi rating !

Daţi click pe imaginea de mai sus şi uitaţi-vă cu atenţie în colţul din dreapta jos. E acolo o ştire mică dar mare pentru sportul din România: echipa feminină de spadă din ţara noastră a câştigat titlul european la acest sport. Este prima pagină a unui cotidian de sport important la nivel naţional, ProSport. Ştirea cu fetele de la spadă este în umbra totală a lui Adi Ilie care (fantastic !) a demisionat de la Steaua. O performanţă mare este considerată inferioară demisiei lui Adi Ilie de la Steaua. Nu vreau să critic sau să judec modul de redactare a vreunui articol din acet ziar. E vorba de ideea în sine: în România, fotbalul primează chiar dacă nu se obţin performanţe notabile la nivel internaţional. Păcat... Sunt alte sporturi în care ajungem vicecampioni mondiali sau europeni, campioni europeni, etc. La fel cum a ajuns acum echipa feminină de spadă a României. Bravo, fetelor ! Până la urmă contează ce ai în vitrină nu ce rating consideră un ziar că vinde mai bine. La ştirea cu Adi Ilie se spun doar "vorbe". Naţionala de spadă a adus fapte. Faptele nu vorbele te fac să fii mare.

miercuri, 9 iulie 2008

Ministru', BMW-ul şi poluarea !

Bucurie mare în sânul familiei ministrului de la Mediu, Attila Korodi !!! Tânărul şi promiţătorul demnitar şi-a tras BMW 520d de vreo 40.000 Euro. Treaba mişto e că Attila n-a scos nici măcar un euro-cent din buzunare ca să dea pe maşină. BMW-ul e cadou pe un an de zile din partea reprezentantului în România a mărcii germane şi, cică, e vorba de un program de încurajare a populaţiei să cumpere maşini care nu poluează, aşa cum este BMW-ul dat mocca ministrului. Korodi nu este la prima pleaşcă de acest gen. De când a preluat fotoliul de la Ministerul Mediului, maşina sa personală, un Renault Megane din 2000, abia daca a mai fost condusă de el. Anul trecut, Korodi a primit alte doua maşini în "teste": un SAAB 9-5 pe biocombustibil şi o Honda Civic Hybrid. Adică, tot maşini care nu poluau tare. Stau şi mă întreb dacă e normal ca un demnitar să primească, chiar şi pentru o perioadă determinată, un beneficiu (că asta este BMW-ul cu pricina) de la o companie privată. Eu cred că normal ar fi fost ca domnul ministru să accepte acestă maşină dar să nu o conducă el. Aşa cred eu că era normal. Cel mult o punea la dispoziţia publicului să facă drive-teste cu ea ca să vadă dacă merită sau nu să cumpere o maşină care nu poluează mult. Iar faptul că el, ministrul, conduce o maşină mai puţin poluantă pentru a da un exemplu la popor e un mare fâsssssssssssssssssss !!!! În timp ce Attila încearcă să se obişnuiască cu tehnologia de la BMW, la Galaţi combinatul Arcelor Mittal poluează cu talent. Autorizaţia de Mediu o are pe încă ţânşpe ani, aşa că pe indian nu-l doare nici măcar la bască. Oricum, tot românul are bani să-şi cumpere o Dacia sau cine ştie ce altă maşină ieftină. N-au toţi oamenii 40.000 euro să-şi ia BMW nepoluant. Dacă vrea să dea un exemplu, mai bine Korodi s-ar duce cu cei de la Garda de Mediu peste indieni şi să bage viteză în ei ca să repecte mediul înconjurător şi sănătatea gălăţenilor.

marți, 1 iulie 2008

Trăiască cenzura !

Recent Senatul României a aprobat, cu unanimitate de voturi un proiect de lege iniţiat de senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe, care obligă programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi negative. În motivarea acestui demers, cei doi parlamentari au subliniat faptul că unii telespectatori pot fi afectaţi psihic de ştirile negative prezentate pe posturile TV. Nu ştiu la ce se referă domnii în cauză: la ştirile care prezintă crime, accidente sau sărăcie ? Eu cred că domniii Fuar şi Ghişe sunt afectaţi psihic de multă vreme şi acum caută un vinovat în persoana presei vizuale. Un om poate fi afectat psihic în multe moduri. Un om poate avea o cădere nervoasă atunci când cineva cunoscut de el moare, atunci când au loc certuri în afamilie, atunci când vede că nu are o slujbă, nu are o casă sau nu are cu ce să plătească întreţinerea sau taxele de zi cu zi. Sunt multe moduri de a fi afectat psihic. Faptul că ştirile TV prezintă şi aceste aspecte, este pur şi simplu realitatea. Un program TV dacă nu îmi place sau dacă mă «afectează», pot să îl schimb din telecomandă. Televiziunea oferă publicului o gamă variată de programe iar noi putem decide dacă vrem sau nu să urmărim acel program. Ştiri pozitive şi negative !? Ce este negativ sau pozitiv până la urmă ? Politicienii ne afectează cel mai tare psihic la ştiri. Promit multe, se ceartă şi huzuresc pe banii noştri. O ţară întreagă este afectată psihic de ştirile cu şi despre politicieni. De astăzi se scumpesc utilităţile, este o ştire dată pe toate posturile TV. Este o ştire care îţi dă dureri de cap, dar TREBUIA difuzată pentru ca oamenii să fie informaţi. Dacă proiectul lui Ghişe ar fi literă de lege, acum TV-urile ar trebui să dea imediat după această ştire ceva...pozitiv (şi, de ce nu, hazliu !). Ceva de genul : « Dragi români, nu fiţi afectaţi psihic, vă anunţăm că tot de astăzi se ieftinesc... bomboanele Sugus ! » Rămâne de văzut dacă Băsescu va promulga legea asta. Eu, totuşi, stau şi mă întreb cum de au votat în unanimitate cei din Senat acest proiect ? N-ai cu cine, n-ai cu cine ! Nişte ţărani !

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger