miercuri, 26 decembrie 2012

Uninominalul a devenit plurinominal

Când credeam că am văzut toate inepţiile şi toată batjocura politicienilor faţă de electoratul din România, realitatea noastră mioritică mi-a dat o palmă zdravănă peste ceafă ca să nu-mi pierd speranţele şi mi-a demonstrat că la noi în ţară ORICE este posibil când vine vorba de interesul şi viitorul politicienilor... Mult trâmbiţata lege a uninominalului, cea care spune că alegi omul nu lista, ne-a oferit după 9 decembrie 2012 o situaţie care a scos la iveală cât de prost a fost făcută. Chiar dacă multe dintre colegiile de senatori sau deputaţi au fost câştigate cu peste 51 % din voturi de către un singur candidat, pe acelaşi colegiu a mai fost validat încă un candidat, suplimentar. Motivul ? Partidul suplimentului a întrunit la nivel naţional pragul de a intra în Parlament, deci trebuie să i se asigure numărul echivalent de parlamentari cu procentul obţinut... Astfel, ARD-ul şi PP-DD-ul s-au ales câteva zeci de locuri în legislativ, urcând numărul de senatori şi deputaţi la 588 ! Fain, nu-i aşa ? Uninominalul s-a dovedit a fi un plurinominal care ne-a adus şi mai mulţi aprlamentari care vor consuma şi mai mulţi bani de la bugetul ţării iar noi, electoratul, vom munci pentru bunăstarea lor. Dar, e şi o parte bună în chestia asta. Pentru prima dată România a întrecut Statele Unite ale Americii la ceva . Cum la ce ? La numărul de parlamentari. Ei au 535, noi 588. Vă daţi seama, SUA- o ţară de câteva sute de milioane de locuitori, are mai puţini parlamentari decât România - o ţară de doar 20 milioane de locuitori... Suntem tari... Sau fraieri. Avem un Parlament pe care-l merităm. 4 ani vom avea circ asigurat pentru că a intrat şi Gigi Becali în legislativ, pe listele USL-ului, din partea PNL. Nu e frumos să criticăm, dar sunt sigur că Becali e fix degeaba în Parlament şi nu va face nimic patru ani, în afară de băşcălie. Aşa cum degeaba a fost în Parlamentul European, aşa şi aici. Ce o fi fost în capul PNL-ului ? Alt parlamentar ales acum este şi mama lui Ana-Maria Prodan... Ce va face ea ca parlamentar ? Exact ce a făcut şi Irina Loghin, fix nimica. Şi câţi alţi vajnici deputaţi şi senatori au mai intrat la grămadă pe listele USL sau ARD şi PP-DD doar pentru că au nu ştiu ce notorietate dar niciun habar de a face ceva bun în Parlament pentru oameni. Sper din tot sufletul să mă înşel şi viaţa noastră să se îmbunătăţească cu această formulă de parlamentari. Cu siguranţă printre cei mulţi sunt puţini cu minte şi cu iniţiativă şi vor face ceva bun pentru electorat. Aş vrea să văd patru ani de Parlament fără certuri, fără acuzaţii ci doar cu şedinţe fără absenţi în care să se adopte legi bune pentru economie, agricultură şi alte domenii. Se poate, domnilor parlamentari ?

joi, 20 decembrie 2012

21.12.2012: Sfârşit sau început ?

E clar, ziua de 21.12.2012 este VEDETA momentului... Tot mapamondul vorbeşte şi se gândeşte la ce va fi în această zi: sfârşit sau început ? De la civilizaţia Maya şi până în zilele noastre s-a tot discutat despre ce va fi, ce se va întâmpla cu OMENIREA. În ultima vreme, se tot vorbeşte despre faptul că 21.12.2012 este ori SFÂRŞITUL LUMII, ori MOMENTUL UNEI INVAZII EXTRATERSTRE, ori ÎNCEPUTUL UNEI EVOLUŢII SPIRITUALE A OMENIRII. Se pun multe întrebări, se fac multe presupuneri despre acestă zi şi de aceea am discutat cu psihologul Stelian Chivu pentru a aduce puţină lumină despre acest subiect. „Trebuie să spunem cititorilor faptul că nu trebuie să se aştepe ca după data de 21.12.2012 să fie Raiul pe Pământ. Dar nici Iadul... După acestă dată poate fi orice. Depinde în mare măsură de noi, oamenii, care va fi urmarea acestei zile atât de discutate. Pe 21.12.2012 are loc şi solstiţiul de iarnă, avem cea mai lungă noapte din an. Sfatul meu pentru toţi cei care citesc aceste rânduri este să aibă gânduri frumoase pe 21 decembrie, să ăncerce stări pozitive. Dacă luăm ca exemplu Revelionul din fiecare an, ştim că la cumpăna dintre ani trebuie să avem bani în buzunar ca să avem un an profitabil. La fel şi pentru 21 decembrie 2012 trebuie să avem gânduri pozitive pentru o viaţă frumoasă. Diferenţa este că momentul 21.12.2012 face cât 100 de Revelioane la un loc şi de aceea trebuie să fim atenţi la ce vom simţi şi la ce vom gândi în acestă zi”, a declarat psihologul Stelian Chivu.
Momentul principal al zilei de 21.12.2012 va fi în intervalul 12.30 – 13.30, când va fi cea mai mare concentraţie energetică. La ora 13.00 va fi PUNCTUL MAXIM al zilei, când vor fi 8 secunde de vid temporal. „Cine va prinde cele opt secunde de vid temporal, va prinde energia care vine din centrul Galaxiei, de la Soare. Recomand şi îndemn cititorii dumneavoastră ca în intervalul 12.30 – 13.30 al zilei de 21.12.2012 să se roage la Biserică, să aprindă o candelă şi să aibă doar gânduri pozitive. Să lase grijile şi problemele deoparte şi să fie optimişti pentru o oră din viaţa lor. Este indicat să se facă şi meditaţie într-un cadru liniştit, detaşat de orice problemă cotidiană”, a adăugat Stelian Chivu.
„21.12.2012 va fi o zi obişnuită pentru oamenii obişnuiţi, iar pentru cei receptivi va fi o zi deosebită în care vor putea atinge ABSOLUTUL. Va fi prima zi din primul an al Noului Pământ”, a încheiat Stelian Chivu. Dincolo de speculaţii, dincolo de temeri şi dincolo de superstiţii, este bine să credem că timpul le rezolvă şi le repară pe toate, aşa că să-i dăm timpului timp şi vom trece peste 21 decembrie 2012.

vineri, 14 decembrie 2012

În "Noul Galaţi" gunoiul rămâne la ghena de lângă bloc până face pui sau până devine monument... Ce naiba face Ecosal-ul, ca să nu zic Primăria ? Înţelegeam, să fi fost zăpada de 10 metri, să nu poată veni cei de la salubritate să ridice gunoiul, dar afară, acum, prin Galaţi circulă şi cei cu blicicletele sau ţiganii cu căruţele... Gunoiul din fotografie este acolo de mai bine de 5 zile ! La Ecosal nu se lucrează în timpul săptămânii ? Degeaba s-a schimbat primarul dacă serviciile din subordine fac acelaşi lucru pe care-l făceu pe vremea fostei administraţii... Culmea, la Ecosal Galaţi, şeful are un salariu de zici că-i europarlamentar.

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger