miercuri, 20 octombrie 2010

EXCLUSIVITATE

A devenit o modă la televiziunile din România să se titreze cu litere de-o şchioapă în colţul din dreapta sau stânga - sus a ecranului "EXCLUSIV" sau "EXCLUSIVITATE". Obiceiul ăsta penibil şi enervant a fost patentat cu o perseverenţă soră cu exasperarea de domnul Dan de la OTV. Partea proastă e că cei care-l blamau pe domnul Dan pe chestia asta, au început de ceva vreme să-i dea brânci acestuia întrecându-se în exclusivităţi imaginare. Deunăzi mă uitam pe Realitatea TV şi se difuza o emisiune unde invitat era Crin Antonescu. În colţ, dreapta, era scris mare: "EXCLUSIVITATE". mi-am zis în gând, probabil a fost atacat de vreun PDL-ist printre blocuri sau l-a înregistrat cu telefonul pe Băse la o bere şi a venit cu nişte declaraţii şoc. Pe naiba! Vorbea Antonescu ca de obicei, despre politică. Că va face, că va drege, că ce-a făcut PDL-ul de când e la guvernare, etc. Chestii normale, care le aud de sute de ori la toate posturile TV din România. Peste vreo două zile, acelaşi Crin Antonescu, invitat la Antena 3. La fel, scris mare: "EXCLUSIV". Din nou, nu m-am dumirit unde era exclusivul ăla scris cu litere de tipar... Nu mă leg de ce declara Crin, mă leg de faptul că personajul Crin Antonescu nu poate fi o exclusivitate în România. Normal, dacă o televiziune îl invită într-o seară la o emisiune, omul merge doar acolo şi timp de o oră sau două va vorbi doar la acea televiziune, că nu poate fi în acelaşi timp şi în altă parte. A doua zi acelaşi personaj va merge la altă televiziune şi va vorbi şi acolo. Exclusivitate înseamnă să iei un interviu lui Osama BinLaden, Barak Obama, Fidel Castro sau Hugo Chavez. Ăştia ar merita să aibă scris "exclusivitate", că nu vin zilnic să dea intreviuri la orice TV din România sau din lume. Cum ar fi să scriu faptul că articolul de faţă a fost scris în excusivitate de Florin Matei ? Cam aşa stă treaba cu "EXCLUSIVUL" la noi, devine un fel de "Dan-Senzaţionescu", aşa cum s-a întâmplat cu moartea Mădălinei Manole, când mai multe TV-uri se întreceau în intreviuri în exclusivitate cu soţul sau părinţii acesteia. Sau, mai penibil, exclusivităţile despre aventurile fufei Bianca lui Bote sau Adelina Pestriţu cu Vârciu. Astea sunt dovezi certe de prostie în exclusivitate...

Regina Toamnei, Crizantema 2010


Vineri, 22 octombrie 2010, cu începere de la ora 13.00, Secţia Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va vernisa cea de a VIII-a ediţie a expoziţiei temporare, „Regina Toamnei, Crizantema”. 25 de expozanţi de profil vor fi prezenţi la această ediţie a , naturaleţea florilor îmbinându-se armonios cu meşteşugul artei populare şi artizanale. Trebuie amintit faptul că această manifestare este una cu vânzare. Programul de vizitare, pe perioada de desfăşurare a expoziţiei, este între orele 09.00 – 17.00. Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 – 24 octombrie 2010 la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

miercuri, 13 octombrie 2010

Nobody's country...


Mi-a spus ieri taică-miu un banc sadic: pe vremea voievozilor, un român, un ţigan şi un evreu erau duşi să fie spânzuraţi, sub escortă. Tot drumul, evreul zicea: "Ehe, încă-i bine...". La care românul: "Ce bine, bă? O să ne spânzure, cum poţi să zici că e încă bine ?". Nu trece un minut şi vine călare un trimis a lui Vodă şi zice: "Vodă a decis ca cei trei condamnaţi să fie jupoiaţi de vii înainte de a fi spânzuraţi!". Cam acelaşi lucru se întâmplă acum la noi în ţară. Mare parte dintre românii sunt condamnaţi la o viaţă grea şi, în afară de asta, sunt supuşi la tot felul de torturi sociale sau audio-vizuale. Dacă deschizi televizorul, ai şanse nesperat de mari să dai peste o emisiune în care se discută despre cum s-a împăcat Adelina Pestriţu cu Vârciu. Cu inel cu tot. Asta dacă te uiţi pe ProTV, la Mămăruţă. Dacă dai pe Antena 1 la Acces Direct, dai peste Bianca lui Bote cu Bote peste ea sau cu "Prinţul" de la Dinamo. O vezi pe Bianca dând ochii peste cap şi oftând poetic... Auzi moderatorul emisiunii cum îi pune fufei întrebări inteligente, de interes pentru publicul larg. Dai înapoi pe PROTV şi afli că Pestriţu s-a despărţit de Vârciu. După ce ai ieşit din starea de uimire, revii la Antena 1 unde a început "Răi dar falşi" a lu cocalarul de Morar. Morar, care conform spuselor lui promovează valoarea, are ca invitată pe o blondă a lui Iri. Rămân câteva clipe impresionat de complexitatea subiectelor abordate şi mut la PROTV. Au început ştirile sportive. Mă delectez puţin cu ultimele noutăţi despre Steaua, Rapid, Dinamo, CFR Cluj, Gigi, Borcea, Copos, Marica, Chivu, Tănase, Gigi, Borcea, Mutu, Borcea, Gigi, Copos... Plin de informaţie sportivă, mut pe KanalD. Tocmai începe "Noră pentru măsa", un show incendiar despre formarea familiei tradiţionale româneşti. Îmi fac cruce pios şi mut la B1TV. Îl văd pe intransigentul de Radu Moraru discutând cu Boc, premierul. "Vom mai elimina nişte cheltuieli de la bugetul de stat", zice Boc. "Vom elimina pensia de veteran de război". Radu Morar se loveşte cu sete peste cap: "Doamne, ce mişcare inteligentă domnu Boc!". Dau pe Realitatea TV şi dau peste Bogdan Chireac, ziaristul-afacerit care îl critică cu sete pe Băsescu. Mut la Prima TV, unde sunt ştirile mondene. Aflu aici că soţii Boureanu o duc greu pe vreme de criză, că au datorii de vreo 3 milioane de euro la bănci şi le vor fi confiscate nişte terenuri. Oau! Închid televizorul. Pun mâna-n falcă şi zic: Ce mama dracului, la ştirile sportive se vorbeşte doar de fotbal ? Avem alte sporturi unde avem campioni mondiali sau europeni în acest monet, dar nimeni nu zice nimic. Sunt ridicaţi în slăvi "marii" fotbalişti de la Steaua sau Dinamo sau alde Mutu şi Rădoi, care nu au obţinut NICIODATĂ nici un succes răsunător. Din câte ştiu Belarusul şi Albania sunt înaintea noastră în grupă. Bravo, televizunea, promovaţi valorile din sport ! Alte valori promovate sau fabricate de televiziuni sunt celebrele cupluri Adelina şi Vârciu sau Bianca şi Bote. Ce naiba, doar la atât se limitează gândirea producătorilor din TV ? La aceste personaje penibile ? E de plâns... Tot ce se dă la TV despre anumite "vedete" este fabricat cu scopul de a părea ceva senzaţional şi pentru audienţă. Mi se face scârbă... Tot aşa simt şi despre afaceristul Bogdan Chireac, care acum vreo doi ani în urmă îl pupa în fund pe Băsescu iar acuma cică este ziarist obiectiv... Huoooo ! Cât despre declinul financiar al unor vedete în plină criză, mi se fâlfâie... Până mai ieri defilau în maşini de lux, 7 case şi acuma vin să ne împărtăşească prin ce greutăţi trec ei acuma... Mai grav este că televiziunile îi prezintă pe aceşti ca şi cum i-ar compătimi... Vomit... L-am văzut şi pe aviatorul Iovan, ex-soţ creatoarea Romaniţa. Mamă, se plângea tipul că nu va mai putea conduce Merţanul de 200.000 de euro, că are rate la bănci, etc. Tot respectul pentru meseria lui care a avut-o, dar de ce te plângi ? Destul m-a oripilat tipul ăsta când era cu creatoarea aia de mode şi se etala cu petreceri de lux, vacanţe, etc. Urăsc oamenii care ţi se plâng instantaneu cu toate că tu nu i-ai întrebat nimic... Cât despre Boc şi eliminarea pensiei de veteran, ce să mai zic? Probabil se va face o mare economie la bugetul de stat, având în vedere că veterani de la al Doilea Război Mondial mai sunt vreo sută în toată România. Eu mă întreb ce vor face veteranii din Iraq, Kosovo sau Afganistan? În loc să taie de la cei care merită banii ăştia, mai bine Boc cel mic ar tăia de la ministeriabilii lui sau de la magistraţii care îi eliberează pe interlopi... Dar, nu se va întâmpla aşa... Eu, unul, cred că undeva pe la jumătatea lui 2011, se va întâmpla o minune: România va ieşi din criză. Boc sau Băse, vor ieşi la rampă şi vor anunţa că salariile vor creşte la bugetari, pensiile se vor mări, firmele private vor primi facilităţi, etc. Revenirea va dura exact cam un an de zile, până vor trece alegerile din 2012. Ce să-i faci, o campanie electorală se începe din vreme, cu un an înainte şi poţi să dai bani de la buget doar ca să mai fii ales încă odată. Sper să nu le iasă...Altfel, vom trăi în continuare în "Nobody's country"!

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger