marți, 22 ianuarie 2013

Super-turnătorul Felix a devenit " The Big Untouchable"

Gata, toată România a răsuflat liniştită după ce Dan Voiculescu a depus astăzi jurământul de senator în Parlament, cu o întârziere de aproape o lună... Marele politician integru şi onest ne-a dat ceva palpitaţii cu refuzul său de a depune jurământul după ce reuşise să păcălească din nou suficienţi români amărâţi care să-l voteze şi să-i asigure încă patru ani de huzur la Senat. Felix nu a vrut să depună jurământul odată cu toţi ceilalţi şi, credeam eu, că a avut un puseu de conştiinţă şi vrea să recunoască că e un mincinos şi un turnător la Secu şi, în al 2867-lea ceas va renunţa cu onoare la aceste funcţii care nu i se cuvin. Pe naiba ! Azi, Varanul a depus jurământul fix după ce Parlamentul a adoptat statutul senatorilor şi deputaţilor, care prevede şi superimunizarea aleşilor. Unul dintre efectele preluării mandatului este şi faptul că vestitul dosar de corupţie al senatorului Voiculescu va fi judecat la Curtea Supremă pe 25 aprilie. În iunie, Dan Vociulescu şi-a dat demisia din Parlament, spunând că nu i-a fost aprobat un amendament care prevedea dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală. În realitate, această demisie a însemnat mutarea dosarului său de la Înalta Curte la Tribunalul Bucureşti. Dosarul lui Voiculescu a fost judecat de Tribunalul Bucureşti şase luni fără a se emite o sentinţă. La termenul din 20 decembrie Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă. În iunie, acest dosar fusese trimis de la Curtea Supremă la Tribunalul Bucureşti. În dosar, Dan Voiculescu este acuzat de un şmen în valoare de freo 52 milioane de euro. Mişto, nu ? Acum, parlamentar fiind, Felix va beneficia de o imunitate de Superman, adică îl doare în pix de proces pentru că noua lege îl protejează de orice pericol de a plăti pentru şmenurile sale. Să mai spună cineva că nu avem politiceni pricepuţi...

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Politica şi televiziunea după Sergiu Nicolaescu

Moartea lui Sergiu Nicolaescu a readus la lumină două aspecte negative ale societăţii româneşti: politica, pe de o parte, şi setea publicului şi a majorităţii presei pentru scandal, pe de altă parte. Politicul decăzut din prezent mi-a revenit în minte când am revăzut Mihai Viteazul lui Sergiu Nicolaescu. Prăpastia dintre liderii adevăraţi din trecut ai românilor şi cei parveniţi din prezent se desprinde fără îndoială din acel film. Setea de scandal am văzut-o în relatările "live" ale multor televiziuni naţionale care prezentau istericalele unor "fani" ai lui Nicolaescu care erau revoltaţi că sicriul este acoperit şi nu-l pot vedea pe răposat şi că cine ştie din ce motiv ascuns nu îi este arătat chipul.. Sau că de ce "nesimţita de nevastă-sa" are tupeul să vină la căpătâiul lui îmbrăcată în alb... Sau, moderatorii TV întrebau pe invitaţi ceva de genul : "Ce facem cu nemulţumirea oamenilor din stradă ? Ei sunt împotriva incinerării trupului regizorului ! Cine-i ascultă şi pe oamenii simpli ?". Dintr-o dată, exact după ce a murit, Sergiu Nicolaescu a devenit proprietate publică şi "poporul" de la TV îşi cerea drepturile asupra lui. Nu mai conta ultima dorinţă a marelui regizor, nu mai conta suferinţa familiei sau faptul că haina albă cu care era îmbrăcată văduva aparţinuse lui Sergiu Nicolaescu... Contează doar faptul că moartea unui om trebuie transformată în rating, iar orice întrebare şi cerere cretină din parte unor indivizi de pe stradă trebuie tratată ca pe o informaţie sigură sau ştire de ultimă oră. Cât despre refuzul Bisericii în a-i ofcia o slujbă la crematoriu nu pot să zic decât un singur lucru: adevărata slujbă i-o pot oferi toţi cei care l-au iubit şi admirat, aprinzând o lumânare pentru sufletul lui ! Dumnezeu să te odihnească în pace, Sergiu Nicolaescu !

joi, 3 ianuarie 2013

A murit Nemuritorul...

Sergiu Nicolaescu, mare regizor şi actor, ne-a părăsit astăzi din această viaţă... Un simbol al cinematografiei româneşti şi internaţionale, un OM de o deosebită clasă, lasă în urma lui o zestre de filme de neuitat, care-l vor ţine "în viaţă" pentru eternitate în inimile noastre. Adio, maestre... Dumnezeu să te odihnească în pace...

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger