miercuri, 31 decembrie 2008

Războiul urii...

Suntem aproape de începutului unui nou an şi în teritoriile paestiniene se duc de câteva zile lupte grele. De fapt Israelul bombardează la întâmplare pe palestinieni. Până acum au murit peste 400 de persoane. Nu ştiu dacă printre victime se numără şi teroriştii pe care-i vânează Israelul, ştiu însă foarte sigur că au murit sute de femei, copii şi oameni nevinovaţi. Singura lor "vină" a fost aceea că se aflau în Fâşia Gaza. Premierul israelian spune că nu are nimic cu civilii palestinieni ci doar cu teroriştii din Hamas. Probabil că vor bombarda şi omorî pe toţi palestinienii, ca să fie siguri că nu scapă nici un terorist. Nu vreau să vorbesc despre trecut şi despre câte atentate au făcut palestinenii în Israel. Trecutul s-a dus, nu poate fi reparat. Eu vreau să vorbesc despre prezent. Un prezent care are un viitor foarte sumbru. Uitaţi-vă la poza de deasupra şi comentaţi singuri...

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Lipsa de imaginatie si multe manele in programele TV de Craciun...

Crăciun mai lipsit de spiritul sărbătorilor n-am mai vazut niciodată aşa cum a fost anul ăsta la TV-urile din România. De când naiba manelele şi "crăciuniţele" fac parte din spiritul Crăciunului ? Campioane la promovat non-valorile de Crăciun au fost Mihaela Rădulescu de la Antene şi Adriana Bahmuţeanu (Prigoană) de la Kanale (D). Ambele "mari" prezentatoare s-au îmbrâncit una pe alta să aducă în emisiunea ei cât mai multe manele. N-am nimic cu acest stil de muzică, dar parcă nu are nimic în comun cu acestă sfântă Sărbătoare cum este Crăciunul. Am mai scris despre faptul că Răduleasca îl cam ridică în slăvi pe regele P & P -ului românesc (regele plagiatului şi al penibilului din muzică, în traducere), Costi Ioniţă. Nu m-am înşelat. La emisiunea de Crăciun a Mihaelei , Costi a fost nimeni altul decât Moş Crăciun. Un plagiator şi un comozitor fals a devenit brusc un spirit de sărbători ! E clar, Răduleasca a luat-o pe arătură sau vrea să se lanseze în muzică sprijinită de acest plagiator pe nume Costi Ioniţă. Ce să mai zic de Bahmuţeanca ? Manele la greu ! Mă apucă groaza când mă gândesc ce Revelion vom avea anul acesta la TV ! Unul plin cu manlele ! Naşpa, aiurea, cam nasol !

miercuri, 24 decembrie 2008

Crăciun fericit, tuturor !

Urez tuturor celor care vizitează acest blog un Crăciun fericit şi multă sănătate ! Sărbători fericite alături de cei dragi !

joi, 11 decembrie 2008

Top 10 emisiuni penibile din Romania !

Multe din posturile TV din România suferă de lipsă de imaginaţie acută. Mă refer aici mai ales la emisiunile de aşa-zis divertisment. Ba chiar şi la emisiunile care se vor a fi în mod nejustificat "talk-show". La o privire mai atentă îţi dai seama de faptul că multe emisiuni TV au acelaşi format. Doar background-ul şi prezentatorul diferă. La secţiunea "divertisment" avem "antenele" 1, 2 şi 3, unde găsim emisiunea "Răi dar Buni" a lui Morar. Morar dezamăgeste prin monotonia realizării acestei emisiuni: de fiecare dată invită o pseudo-vedetă care comentează sau face un top 10 al burlacilor, un top 10 al celor mai bine sau mai prost îmbrăcate persoane, etc. Morar spune în emisiunea lui că urăşte non-valorile dar le promovează cu succes şi de dragul audienţei pe post. "Un show paCATOS", realizat de Dan Capatos. Monotonia de la emsiunea lui Morar este transmisă la Capatos, pentru că invitatul care a fost la primul în emisiune vine la show-ul păcătos. Aceleaşi întrebări, aceleaşi non-valori şi acelaşi spectacol plin de penibilitate. Să nu credeţi că penibilul are limite. Nu ! Emisiunile "Confidenţial" şi "Agentul VIP" de pe Antena 2 sau 3 (sau 1?) sunt "tata lor" ! Cristi Brancu, care se crede mare realizator, are aceeaşi invitaţi ca la precedentele emisiuni colege de trust. Şi, la fel ca Morar, îi pune pe aceştia să comenteze pe alţii. Cea mai penibilă chesti făcută de Brancu a fost la emisiunea "Confidenţial" când şi-a prezentat filmul propriei nunţi. Nu am nimic cu nunta lui , să fie sănătos. Totuşi e anormal ca tu, prezentator, să prezinţi o emisiune cu tine, să te lauzi pe tine însuţi. E prea narcisist, e prea penibil. Soţia lui e co-prezentatoare, erau invitatţi şi naşii lui şi nu mai ştiu cine. Dacă filmul nunţii lui ar fi fost prezentat în altă emisiune care nu era realizată de el - Cristi Brancu şi soţia - era OK. Penibilul însă a fost acasă la el şi uite aşa a ajuns Brancu pe un loc fruntaş la penibilităţi.
Nu voi continua topul 10 al emisiunilor penibile pentru că sigur sunt mai mult de 10 şi risc să vă plictisesc. Voi mai spune un singur lucru: Dan Diaconescu a fost blamat ca fiind un jurnalist mediocru pentru faptul că a inventat subiectul "Elodia-Cioacă" şi mai apoi "Magda-Ciumac". Jurnalişti de la Antene, Realitatea sau ProTV au spus acest lucru. Însă tocmai aceste posturi TV au exploatat la maximum aceste subiecte aducătoare de audienţă. Deh! Ce să-i faci, ipocrizia nu doare !

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger