miercuri, 22 iulie 2009

Şcoala de Vară de Astronomie "Priviţi Cerul!" - ediţia a II-a, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi

În perioada 27 -31 iulie 2009, secţia Planetarium din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, organizează cea de a doua ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”, manifestare care va consta într-o serie de cursuri ce vor aborda diferite teme de astronomie începând cu cunoaşterea constelaţiilor şi a principalelor stele, şi terminând cu teme de astrofizică şi climatologie planetară. În fiecare zi a şcolii de vară vor fi în prima parte cursuri de astronomie, între orele 1700 - 2100, iar după aceasta urmând observaţiile astronomice şi alte activităţi practice care se vor desfăşura între orele 2100 - 0000. Cursurile de astronomie se vor desfăşura pe două grupe de vârstă juniori clasele V – VIII şi seniori începând cu clasa a IX-a. Toate aceste activităţi vor încerca să pună în valoare dotarea modernă de care se bucură în acest moment Planetariul, dar şi perfecţionarea cunoştinţelor de astronomie a celor care sunt interesaţi de acest domeniu. Printre temele, teoretice şi practice, care vor fi abordate în cadrul cursurilor acestei Şcoli de vară de Astronomie, amintim: instrumente optice folosite în astronomie, mituri şi constelaţii, recunoaşterea principalelor stele şi constelaţii ale cerului de vară, astronomie versus astrologie, roboţii spaţiali, Marte - al şaptelea continent, observaţii lunare,planetare şi deep-sky, vizionări de filme documentare de astronomie, etc.

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger