marți, 13 octombrie 2009

Eseu despre nimic...

Am descoperit cine e de vină în România pentru situaţia politică actuală. Să nu vă gândiţi la vreun partid sau politician anume, că nu politicul e de vină... De vină e chiar milenarul popor român! Da ! De ce ? Voi n-aţi observat, în ultima vreme, că toţi politicienii stau cu poporu în gură ? La orice talk-show (sau şoc), politicianul X sau Y vorbeşte de poporu român, că el vrea să fie la guvernare pentru binele poporului român sau că nu mai poate de grija poporului român. De aici şi lupta asta acerbă din politica noastră mioritică. Bieţii politicieni sunt victime nevinovate ale poporului român, acest neam hulpavnic care are nesimţirea să-şi dorească salarii decente, pensii mai mari, şosele şi autostrăzi, legi anti-corupţie şi cine ştie ce alte lucruri care să contribuie la o viaţă mai normală. Păi, se poate aşa ceva !? Ghidaţi de acest ideal nobil, bunăstarea poporului român, politicienii noştri îşi dau la geoale reciproc, se remaniază, se revocă, fac comisii, depun moţiuni, etc... În tot acest timp, ce face poporul român ? Ce credeţi că face, nesimţitul de popor ? Ei bine, acest popor înjură pe politicieni ! Eu cred că lucrurile sunt încă bune pentru politiceni... Grav ar fi dacă poporul ăsta - hămesit de taxe şi impozite, sărăcit de jafurile din banul public ale multor politicieni de-a lungul timpului - ar trece peste faza înjurăturilor şi s-ar ocupa de ieşitul în stradă. Este criză şi politicienii, în loc să se ocupe efectiv de ţară, se bat între ei în numele poporului român... În rest... nimic.

Niciun comentariu:

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger