Se afișează postările cu eticheta pensii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pensii. Afișați toate postările

vineri, 25 iunie 2010

CSAT - CONSILIUL SUPERIOR DE ASUMARE A TIRANIEI


Băsescu nu se lasă nici după ce ne-a ciuruit ! După apocalipsa cu pensiile şi salariile, marinarul-şef a mai ieşit cu o găselniţă la rampă: presa reprezintă o posibilă ameninţare la siguranţa României ! Altfel spus, cine scrie de rău, dacă e vreun ziarist care demarează o anchetă despre vreo instituţie publică sau despre vreun mare ştab de la Guvern - ei bine, asta se numeşte atentat la siguranţa statului ! Unul din consilierii lui Băsescu a zis că atunci când în presă au apărut articole despre fratele lui Băse, care era acuzat că a vândut arme, România a avut o imagine negativă la NATO şi a fost o acţiune care a atentat siguranţa statului. Măi să fie ! Păi, ce să mai zic de regizorul Michael Moore din SUA care a făcut documentarul despre George Bush şi Osama Bin Laden ? În documentar, marele Bush era desconspirat că avea legături de afaceri cu familia Bin Laden şi că a intervenit nejustificatin Iraq. Conform legii CSAT din România, Michael Moore a stricat imaginea lui Bush, nu-i aşa ? Ne aşteaptă vremuri tulburi şi inimaginabil de grele din toate punctele de vedere. Credeam că nu va mai exista unul mai satrap decât Ceauşescu. Văd că m-am înşelat...

joi, 27 mai 2010

ROMANIA 6/05



Cine nu a văzut filmul-documentar "Fahrenheit 9/11", realizat de Michael Moore? Eu l-am văzut şi mi-a plăcut mult. Michael Moore reuşeşte să demonteze mitul preşedintelui american integru, preocupat de pacea mondială şi veşnic în lupta contra teroriştilor islamişti. Moore prezintă procedura de intoxicare a opiniei publice, pusă la cale de administraţia prezidenţială americană, vizavi de necesitatea intervenţiei trupelor SUA în Iraq. Preşedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o aşa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Sadam Husein de a deţine cantităţi mari de arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru Umanitate, bazându-se pe presupuse informaţii secrete. Toate discursurile premergătoare invaziei Iraq-ului din 20 martie 2003, conţineau insistent cuvintele "terorişti" - "teroare" şi ideea că viaţa americanilor, siguranţa familiilor lor era ameninţată. "Nu sunteţi în siguranţă în propria voastră casă. Iraq-ul este vinovat pentru acestă stare", cam aşa percepeau mesajul americanii. În ciuda opoziţiei mondiale, războiul a început şi mii de oameni nevinovaţi au murit în numele luptei anti-teroriste. Celebrele arme de distrugere în masă invocate de Bush nu au fost găsite nici acum... Bombaradmentele au lăsat în urmă trupuri carnbonizate de copii, bătrâni - o ţară distrusă. În schimb, familia Bush făcea de ani de zile afaceri super-profitabile cu familia BinLaden, din care provine inamicul numărul 1 al SUA : Osama BinLaden, cel acuzat că ar fi plănuit atacurile de pe 11 septembrie 2001. Ce legătură au toate astea cu România ? Eu vreau să fac aici o analogie la ideea de conspiraţie şi de intoxicare a opiniei publice asupra unui inamic fals. Pe 6 mai 2010, Traian Băsescu a anunţat necesitatea luării unor măsuri de austeritae fără precedent. Nu le mai spun, le ştiţi cu toţii. Pentru situaţia actuală a ţării, criza economică profundă în care se află, Băsescu a indicat şi vinovatul principal: "grăsanul" angajat la sistemul bugetar, care stă ca un parazit în spatele celor din privat şi care consumă toate resursele ţării... La fel s-a întâmplat şi acum două zile, când domnul preşedinte a ieşit din nou la rampă şi a întărit ideea parazitului numit "angajat bugetar", aducând în sprijinul afirmaţiilor sale cifre multe, menite să te facă să-i urăşti pe cei care lucrează în sistemul bugetar. S-a ajuns la o stare în care ai o jenă să spui că eşti angajat la sistemul bugetar, chiar dacă tu munceşti zi de zi. Băsescu avea nevoie de un vinovat pe care lumea să-l arate cu degetul şi ce ţap ispăşitor putea fi mai bun dacă nu cumva o masă mare de oameni, angajaţi la stat sau pensionari. A ţintit mulţimea şi a aruncat pisica dezbinării care duce la desolidarizare. Ce mai contează că el însusşi este bugetar cu 100 milioane pe lună, plus multe alte beneficii. Ce mai contează că toţi miniştri, secretarii de stat, şefii de companii controlate de stat, membrii din consiliile de asigurări, energie sau privatizare câştigă mii de euro lunar ? De ce să mai amintească de salariile şi sumele forfetare ale parlamentarilor ? De ce să mai adauge că mulţi miniştri din cabinetul Boc sau actuali senatori şi deputaţi au afaceri private care prosperă de pe urma contractelor de la bugetul de stat. De ce să mai recunoască faptul că ei, "aleşii neamului", au minţit cu bună-ştiinţă opinia publică până acum 2 luni, când spuneau că România are o economie puternică, că nici un salariu nu va scădea , că nici o pensie nu se va diminua... De ce să nu mintă şi să promită la prostime tot felul de bazaconii şi să-i facă pe cei creduli să fie convinşi de faptul că Soarele mănâncă gem ? Gura nu l-a durut pe Băse şi uite aşa a fost reales preşedinte... Uite aşa, bugetarii de jos şi pensionarii au ajuns să fie nişte pramatii penale care au adus ţara într-un hal fără de hal. Un bugetar nesimţit a fost şi pompierul de la Bucureşti care a murit într-un incendiu. Dacă nu ştiaţi pompierii sunt bugetari. În 2005, la inundaţii, pompierii-bugetari interveneau în multe sate din judeţul Galaţi şi salvau oameni. Aceeaşi bugetari intervin în incendii provocate din neatenţie de persoane care lucrează ori la stat , ori la privat, ori sunt la pensie. Pompierul nu îl întreabă pe om unde este angajat, el îşi face treaba. La fel şi cei de la Ambulanţă. La fel şi asistenţii maternali sau lucrătorii din centrele de plasament care au grijă de copii cu dizabilităţi sau abandonaţi. Şi ei sunt bugetari, care au de ani de zile salarii de 600 sau 800 de lei. Cu tot cu sporuri. Sunt mulţi bugetari. Unii sunt nesimţiţi, într-adevăr... Poţi să-ţi dai seama de un bugetar nesimţit după felul în care doar vorbeşte şi aruncă vina asupra altora. Să-ţi fie ruşine, Traian Băsescu !

miercuri, 10 septembrie 2008

Miroase a campanie electorală ?

Nu ştiu de ce, dar ceva se întâmplă în anormal în România... Senatorii au votat eliminarea taxei de mediu (fosta taxă de primă înmatriculare). Guvernul măreşte pensiile cu 20 %, salariile la bugetari cu 5 procente, etc. Totul e prea frumos ! Dacă mă uit bine la calendar văd că suntem în 10 septembrie şi mai e puţin până la campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an. Misterul s-a elucidat ! Nu e nici o schimbare a mentalităţii politicienilor români, e pur şi simplu vechiul şmen cu pomana electorală. Se măresc pensiile pentru că pensionarii merg la vot în procentaj mai mare decât celelalte categorii de vârstă. Cei care se laudă că vor mări pensiile nu le spun însă nimic bătrânilor despre apropiatele scumpiri care vor face această majorare să fie inutilă. Se doreşte acum, în ajunul alegerilor, eliminarea taxei auto. Aceeaşi parlamentari care au fost deacord şi au introdus prin vot această taxă s-au răzgândit subit şi sunt împotriva ei acum ! Dar gestul dă bine la electorat care, ameţit de toată această poveste (a introducerii taxei-micşorării taxei-eliminării taxei), poate va uita de tot stresul acumulat şi îi va vota pe ei, pe actualii viitori parlamentari ! După cum se prezintă situaţia, prognoza politică din România anunţă multe pomeni electorale. La vremuri noi, tot ei !

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger