joi, 21 februarie 2008

Conflicte fără rost

Zilele acestea mi-a fost dat să asist la două întâlniri diferite care, însă, au avut ceva în comun: scandalul. Prima întâlnire a fost la Brăila între autorităţile locale din Galaţi şi Brăila şi oameni de afaceri din cele două oraşe. Scopul întâlnirii l-a constituit clarificarea celor 1000 de hectare din Cartierul „Dimitri Cantemir”. Discuţiile au debutat în linşte şi pace. Preşedintele CJ Brăila, Bunea Stancu, a expus tuturor un plan de dezvoltare a zonei dintre Galaţi şi Brăila cu tot ce implică aceasta: aeroport, şcoli, parcuri, hypermarket-uri, drmuri, locuinţe, etc. Apoi a aruncat concluzia: Galaţiul să dea Brăilei 500 hectare din cele 1000 ale cartierului de locuinţe ANL „Dimitri Cantemir”. În momentul în care reprezentanţii autorităţilor din Galaţi au dorit să afle ce primeşte Galaţiul în schimbul celor 500 de hecatre, atunci s-a spart armonia! Bunea îmreună cu doamna Prefect de Brăila au spus că cele 1000 de hecatre sunt de fapt ale Brăilei şi Galaţiul nu trebuie să pună condiţii. Adică, întâlnirea care se dorea de fapt o consultare între cele oraşe s-a transformat într-un ultimatul al Brăilei pentru Galaţi. S-au folosit cuvinte nepotrivite pentru un asemenea nivel (Bunea Stancu a uitat că se află la o întâlnire oficială) şi, ceeea ce m-a susprins neplăcut, presa din Brăila s-a manifestat într-un mod ciudat pentru nişte oameni de presă. Lucrez din 1995 în acest domeniu dar niciodată nu am văzut nişte ziarişti care să fie atât de subiectivi la o conferinţă. Pentru un moment am avut impresia că mă aflu într-o ţară străină unde se desfăşura o întâlnire ce viza stabilirea graniţelor dintre două ţări. Dar, nu ! Eram la Brăila şi se întâlneau două delegaţii din România din două judeţe vecine. Ziariştii brăileni suspinau frenetic la orice vorbă a lui Bunea Stancu şi contestau fiecare declaraţie din partea Galaţiului. Ciudat. Între Brăila şi Galaţi există o râcă istorică. Eu unul nu o înţeleg. V ă spuneam că am participat la două întâlniri. Ei bine, a doua întâlnire a fost la sediul Alianţei Pensionarilor din Galaţi. Aici s-au intersectat pensionarii între ei. Pe de o parte conducerea Alianţei şi de cealaltă parte contestatarii acestei conduceri. Situaţia a fost tensionată de la început şi a degenerat în îmbrânceli însoţite de înjurături ca la uşa cortului. Oameni cu părul alb s-au comportat impropriu pentru vârsta lor şi au oferit presei un spectacol care nu-şi avea rostul. În loc să lupte pentru ceea ce şi-au propus ca organizaţiei pentru drepturile pensionarilor ei se luptă între ei pentru şefia Alianţei… Cele două întâlniri scot în evidenţă un aspect caracteristic românilor: predilecţia către scandal şi către talentul de a-şi pune singuri beţe în roate. În loc de găsirea unor soluţii noi găsim noi motive de scandal. În loc să ne înţelegem, noi ne certăm. Din păcate, neînţelegerile dintre politicieni se transmit automat şi la celelalte categorii de români, vezi pensionarii. Se luptă pentru ciolan. O fi din cauza eclipsei totale de lună ? Nu cred …

Niciun comentariu:

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger