marți, 5 februarie 2008

Paradisul NUP-urilor !

Pe drept cuvânt, putem spune că demnitarii noştri suferă de o boală benefică pentru libertatea lor: suferă de NUP ! Adică de ne-urmărire penală. Toată lumea îşi aminteşte de mult mediatizatul accident provocat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, în data de 16 decembrie 2007. A fost teravură mare cu acest caz, ajungându-se în unele declaraţii la inepţii de genul că Băsescu i-ar fi "regizat" incidentul lui Orban cu ajutorul serviciilor secrete. Ministrul nostru nu a recunoscut niciodată că ar fi lovit vreo persoană cu maşina. Încet, încet lucrurile s-au liniştit, alte evenimente luând faţa dosarului Orban (vezi telenovela Elodia şi Cioacă). Pe fondul unei acalmii aparente a venit zilele acestea şi decizia finală în cazul lui Ludovic Orban: NUP! Conform deciziei, Orban nu se face vinovat de vătămare corporală din culpă, întrucât fapta comisă, respectiv cauzarea unor leziuni unei persoane, leziuni care necesită mai puţin de 10 zile de îngrijiri medicale, nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune. Adică, se recunoşte că a existat, totuşi, o victimă. Ăsta nu e fals în declaraţii ? Dar, nici aici nu a fost incriminat cu nimic Orban, întrucât fapta de a declara că nu a existat victimă a accidentului comis în data de 16 decembrie 2007 s-a dovedit a fi reală, în situaţia în care se ţine cont de modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat termenul de "vătămare a integrităţii corporale", în sensul că unei persoane i se recunoaşte calitatea de victimă a unui accident doar în cazul în care vătămările suferite necesită îngrijiri medicale mai mari de zece zile pentru vindecare. Ceva de genul "no body, no crime man !". Doamne ce bine le mai iese domnilor demnitari treaba asta cu nevinovăţia. Nu vreau să spun că trebuia închis mult timp la zdup pentru că nu sunt în măsură să dau verdicte. Vreau să spun că Orban a greşit, a minţit şi a scăpat basma curată! Nu a mai contat că a declarat accidentul la Poliţie cu mult după producerea acestuia, fără să se poată stabili dacă era sau nu băut la volan. Nu a mai contat că a acroşat puţin o fată pe trecerea de pietoni. A contat doar faptul că victima a necesitat mai puţin de zece zile de îngrijiri medicale. Eu aş adăuga faptul că a contat mai ales funcţia de ministru a domnului Orban, dar o să ziceţi că sunt răutăcios. Şi a mai contat ceva: anul acesta o să fie alegeri şi cu un dosar penal la CV domnul Orban nu ar mai fi putut candida la vreo funcţie. Nici până în ziua de azi Orban nu şi-a cerut scuze că a minţit. Oare la unii politicieni nu le-a mai rămas nici măcar un dram de conştiinţă ?

Un comentariu:

Dan Tanasa spunea...

Imi place blogul tau si cum scrii. Bafta!

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger