vineri, 20 iunie 2008

Prostie şi îngâmfare la indigo

Aseară, înainte de a adormi şi eu ca tot omul, mă uitam la ştiri. Ce mi-a fost dat să văd, m-a scârbit total : fetele de la «trupa muzicală» INDIGO au evoluat la un concurs muzical din Statele Unite şi au reuşit o dublă performanţă : s-au făcut de râs şi ne-au făcut de râs! Româncele au apărut la o preselecţie pentru show-ul "America's Got Talent", difuzat de NBC, din juriu făcând parte şi David Hasselhoff. Evoluţia celor două fufe a fost îngrozitoare din punct de vedere al vocii. Piesa “New York, New York” a fost redată de gemene într-un mod teribil. Parcă ar fi cântat la o beţie Stănică Rachieru de la mine din Micro 20. Cu siguranţă Frank Sinatra a făcut atac de inimă în mormânt auzind «vocile» celor două inconştiente. Ne-au făcut de râs nu pentru că le-am fi trimis noi acolo să reprezinte România (le-a trimis mama şi tata), ci pentru că au susţinut sus şi tare că sunt din România, ţara lui Dracula. Indigo m-a scârbit prima oară la preselecţia din 2006 de la Eurovision când au pretins că au fost furate la note de juriu şi la voturile prin SMS. Ele nu au pic de voce şi îşi mai închipuie că toată lumea e invidioasă pe ele !? Din 2006 , cele două fufe locuiesc în New York pentru că nu mai vor să cânte niciodată în România. Wow, ce baftă pe noi ! Tatăl lor, scriitorul Grid Modorcea, a declarat că «fiicele mele sunt în New York, unde fac ceea ce îşi doresc. Ele sunt foarte supărate pe poporul român, deoarece consideră că au fost nedreptăţite şi nu au fost lăsate sa facă performanţă ». Vă daţi seama câtă îngâmfare la oamenii ăştia ? Sunt supărate pe poporul român !!! Ce vină am eu sau tu care citeşti, că ele nu au talent ? Trebuia să mă supăr şi eu pe poporul român când nu am prins maxi-taxi 102 către Centru? Păi dacă sunt supărate pe România, să ne lase dracu în pace şi să nu mai zică sus şi tare că sunt din România. Prostia nu doare, din păcate ! Ca să auziţi un exemplu de muzică a la Indigo intraţi http://www.indiggo-twins.de/ la Indigo şi ascultaţi piesa “I don’t need no Georgie Clooney”. O să vă daţi seama cât de mult seamănă această piesă cu « Mambo No.5 » a lui Lou Bega.

2 comentarii:

Claudiu spunea...

Nu sunt singurele limpeduze din Romania cu aere de vedete...E minunat faptul ca nu mai canta aici... am mai scapat de doua trompete infundate :))

Anonim spunea...

Nici nu-si dau seama cat de penibile sunt...ca tare greu o fii..
nici nu stiu daca sa zic : saracele!
:))
Vezi doamne,noi cica nu apreciem "talentul"lor si le dam la o parte din peisaj mereu fiind invidiosi si rai.
Yeah rright!

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger