miercuri, 10 august 2016

Ionuţ Dolănescu, Direcţia 5, Laura Lavric, Benone Sinulescu, DJ Rynno, Liviu Guţă, Free Deejays şi mulţi alţi artişti vor evolua la Galaţi de Ziua Marinei

Pe 15 august, de Sfânta Maria, la Galaţi se anunţă potop de concerte cu nume cunoscute din muzica românească, fie ea populară, uşoară sau pe ritmuri de manele. Ionuţ Dolănescu, Direcţia 5, Laura Lavric, Benone Sinulescu, DJ Rynno feat. Sylvia, Maria Constantin, Rustic, Igor Cuciuc (R.Moldova), Liviu Guţă, Free Deejays, Nemuritorii, Mr.Juve, şi Viorica Macovei vor evolua special de Ziua Marinei pentru... locuitorii din patru sate ale judeţului Galaţi. Da, din păcate, aceşti aceşti artişti nu vor evolua în municipiul Galaţi ci în judeţ. Mai precis la Nămoloasa, Şiviţa, Fundeni şi Valea Mărului, localităţi care îşi serbează Hramul Satului sau Ziua Comunei.

Ziua Comunei Valea Mărului
La Valea Mărului, spectacolul organizat în data de 15 august va începe de la ora 18.00 şi se intitulează sugestiv "Hora Vălmărenilor". După cum ne-a declarat primarul Virgil Doca, pe scenă vor urca cei de la formaţia Nemuritorii, Laura Lavric, Alesis, Gheorghe Ţopa (R.Moldova), Gelu Nebunu (R. Moldova) şi o tânără talentată din localitate, Oana Macovei. Formaţia Direcţia 5 va închide Sărbătoarea de la Valea Mărului printr-un concert care va începe la ora 22.00, urmat de un foc de artificii.

Ziua Satului Şiviţa (comuna Tuluceşti)
Locuitorii din Şiviţa vor începe petrecerea de la ora 18.00, iar pe scenă vor evolua Ionuţ Dolănescu, Maria Constantin, Liviu Guţă, trupa Free Deejays şi Ansamblul „Doiniţa Covurluiului” din cadrul CCDJ Galaţi. Cei care vor să participe la spectacol sunt aşteptaţi în faţa Căminului Cultural din Şiviţa. Sărbătoarea se va încheia cu un foc de artificii, după cum ne-a informat primarul Petrică Bratu.

Ziua Comunei Fundeni – Ziua Comunei Nămoloasa
În comunele Fundeni şi Nămoloasa, spectacolele vor fi susţinute de aceleaşi trupe şi artişti, distanţa mică dintre cele două localităţi permiţând cântăreţilor să evolueze la timp în faţa publicului. Astfel, Benone Sinulescu, DJ Rynno feat.Sylvia, Rustic, Mr.Juve, Viorica Macovei şi Igor Cuciuc (R.Moldova), vor face „naveta” între Fundeni şi Nămoloasa în seara de Sfânta Maria. La Nămoloasa, după cum ne-a spus primarul Adrian Răsmeriţă, specatcolul se va încheia cu un foc de artificii.

Niciun comentariu:

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger