joi, 23 aprilie 2009

Totuşi este prostie multă în lume...

Urăsc prefăcătoria, oamenii duplicitari şi linguşitori, ipocrizia, infatuarea, hoţia, nesimţirea din cartiere, răutatea, mâncătoria de fund, bârfa, beţele în roate, nemunca şi, cel mai mult, urăsc prostia. Sunt momente în care îţi doreşti tendenţios de mult ca prostia să doară. Dar, precum dorinţa de a câştiga la Loto, acest lucru nu se întâmplă... Prostia este considerată o caracteristică negativă de unii şi pozitivă de alţii. Bineînţeles, este pozitivă pentru proşti. La aceşti indivizi lumea se împarte în oameni pe care îi plac şi pe care nu-i plac. Automat, cine nu este în graţiile prostului este supus unui temeinic proces de bălăcărire, bârfă, jignire şi împroşcare de noroi. Unui om prost îi este foarte uşor să pună în seama celui vizat fapte total imaginate de prostia lui. Prostul se bucură când face chestii de genul ăsta. De obicei, bârfele proştilor sunt spuse pe la bodegi de cartier, postate sub anonimat pe site-uri de publicaţii online obscure, articole «de presă mârlănească», etc. Niciodată omul prost nu-i va spune în faţă celui vizat ceea ce are de spus. Prostia lui este prea mare ca el să se coboare la nivelul tău ca să te întrebe dacă e adevărat sau nu ce spune el despre tine. Grav este că omul prost se crede inteligent. Şi mai grav este că proştii sunt mulţi şi sunt printre noi...

2 comentarii:

Viorel Dudau spunea...

Stiu despre ce vorbesti si confirm. Respectivii prosti sunt foarte prosti. Asa au inteles unii ca trebuie sa te porti ca sa ai succes. Ce-i vesel insa e ca au inteles gresit si n-o sa aiba niciodata succes.

Florin Matei spunea...

Salut, Viorel ! Ce mai faci ?

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger