A uita pe româneşte

Îmi amintesc de 21 decembrie 1989, când românii au scăpat de Ceauşescu... N-am să uit niciodată cum strigau oamenii, cu o bucurie disperată în suflete, acel referen: "Ole, ole, ole, ole ! Ceauşescu nu mai e !". Suna demenţial... Toţi îl urau din tot sufletul pe Ceauşescu ... Sau, cel puţin, majoritatea... Acum, la 21 de ani de la acele evenimente, toată lumea îl regretă pe Ceauşescu, spunând că era mai bine pe vremea aceea. Românii au acum alt dictator: Traian Băsescu. Stau şi mă întreb, cum se face că am uitat aşa de uşor cât de fericiţi eram că am scăpat de Ceauşescu !? Doar pentru că a venit la putere un personaj care nu ne place cum conduce ţara înseamnă că Ceauşescu era mai bun ? Avem o mare problemă noi românii: ne raportăm la aceeaşi aşa-zişi lideri, în loc să schimbăm ceva. Întotdeauna alegem din două, trei sau patru rele, în cascade. După care uităm. De exmplu, acum, spunem că e rău cu Băsescu şi că era mai bine cu Ceauşescu. De ce nu spunem că o să fie mai bine cu un oarecare X-ulescu ? De ce trebuie să uităm defectele lui Ceauşescu ? Din raţionamentul ăsta colectiv pot să deduc că peste 20 ani, când va fi alt conducător nepotrivit, e foarte posibil ca oamenii să-l regrete pe Băsescu. Una e să ierţi şi alta e să uiţi. Cu cât vom uita aşa uşor, cu atât vom continua să trăim într-o ţară condusă de aşa-zişii lideri politici contemporani. A ierta e creştineşte, a uita e româneşte...