Se afișează postările cu eticheta criza din România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta criza din România. Afișați toate postările

vineri, 22 iulie 2011

Grecia, miliardele de euro şi România


158 miliarde de Euro a primit aseară Grecia ca ajutor din partea Uniunii Europene pentru, cică, să nu intre în colaps economic, evitându-se astfel, tot cică, şi derapajul economiei întregii Uniuni Europene. Asta după ce anul trecut alte 109 miliarde de euro au fost pompate tot în Grecia, tot pentru acelaşi motiv. În viitor, tot în Grecia, vor mai intra alte câteva miliarde de euro, tot de la Uniunea Europeană şi FMI, tot pentru a se evita intrarea în colaps. În Grecia, spun analiştii, economia este cu totul aparte. Grecia este în UE dar cică acolo este o debandadă totală care a dus la acestă situaţie. Salariul minim la greci este de 2000 de euro pe lună. În România minimul este de aproape 200 de euro. Ştie toată lumea de revoltele care au fost anul ăsta la Atena. O bună perioadă de vreme chiar i-am admirat pe greci pentru unitatea lor. Până săptămâna trecută şi până aseară. Săptămâna trecută, la Atena vreo câteva sute de taximetrişti au blocat traficul pentru că... Pentru că se luase decizia de a se liberaliza profesia de taximetrist sau afacerea asta. Adică, până acum doar grecii aveau voie să facă taxi în Grecia. Eu ştiam că în UE se practică economia de piaţă nu monopolul. Adică, acum şi noi românii vom contribui la cele 300 miliarde plătite Greciei până acum iar ei grecii vor beneficia de aceste condiţii privilegiate. Că aşa vrea UE. În acest timp, nouă românilor, ni se impun condiţii draconice pentru nişte împrumuturi de la FMI de doar 2-3 miliarde de euro. Salarii scăzute, oameni daţi afară, pensii tăiate, etc. Ştiţi ce a zis Sarkozy aseră după "decizia istorică" ? Cică este o decizie luată doar pentru Grecia, nici o altă ţară nu va mai beneficia de ajutor în caz de colaps. Bine, el uitase să spună că la pachet cu Grecia au mai fost pompaţi alţi bani în Irlanda şi Portugalia. Stau şi mă întreb: suntem proşti sau fraieri ? Ăştia îşi bat joc de noi se ne iau la mişto ? Deci ăia în Grecia fură de 100.000 de ori mai mult decât politicienii noştri şi sunt trecuţi cu vederea. Ei nu strâng cureaua, noi da. E clar că suntem consideraţi ruda mai fraieră din Uniunea Europeană. Eu cred că dacă noi, ca popor, nu vorbesc de politicieni, am avea cohones şi am ieşi în stradă aşa cum fac grecii la orice mizilic, poate ar fi alta situaţia. Până atunci vom mânca răbdări prăjite, ne vom răcori cu o bere Faleza şi vom aştepta alegerile din 2012 când toţi politicienii noştri vor avcea doar lapte şi miere la gură. În cap vor avea doar prostii de genul să mai prindă un mandat de patru ani în care să huzurească pe spatele fraierilor mulţi de alegători. Şi ce îşi pune în cap un politician român, reuşeşte. E amiţios când vine vorba de propria persoană. Elefteriaaaaa !!!

miercuri, 20 iulie 2011

Confesiunile unui român...

Recunosc: SUNT ROMÂN ! Sunt şi nu mă ascund ! De ce m-aş ascunde ? Din cauza unor politicieni care ne conduc şi care fură ca-n Bogota ? Din cauza unor ţigani care ne fac de ruşine prin lume şi care se plâng că sunt discriminaţi în România ? Din cauza lui Adrian Severin ? Nu, frate ! Eu sunt eu şi ştiu cine sunt. Sunt român. Acum vreo trei luni mergem cu trenul spre Bucureşti. Toate bune până la Mizil. De acolo a început agitaţia: vreo zece fuste înflorate asezonate cu vreo opt puradei însoţiţi de vreo 15 ciumegi blonzi, puternic mirositori la sub-braţ, au început să fugă de colo-colo, din vagon în vagon, urmăriţi de controlori. Ca tot românul civilizat, m-am uitat insistent la operaţiunea "Catch the Niggaz". Până la urmă, ţiganii (că despre ai era vorba), s-au stabilit undeva pe holul vagonului meu. Vreo douăzeci şi ceva la număr... Îl întreb pe controlor: "Ce-i cu ăştia?". Răspuns: "Ţigani din Mizil. În fiecare zi fac asta. Merg şi ei până la Bucureşti." Eu: "Şi au bilet ?". Contrololul: "N-au. Da ce să le facem ?". Cu acest răspuns m-am simţit dintr-o dată minoritar. Un minoritar care plăteşte taxe, impozite, asigurări la CAS şi bilet la SNCFR. Sunt român din România, minoritar în România. Dacă făceam imprudenţa să mă urc în tren de la Galaţi spre Bucureşti fără bilet, sigur nu beneficiam de privilegiul de care au avut parte ţiganii de la Mizil care au mers mocca până la Bucureşti. Sigur nu apucam să văd bine Brăila că eram coborât la prima staţie şi amendat pentru că circulam fraudulos. Ţiganii de la Mizil, în schimb, merg zilnic pe ruta Mizil-Bucureşti fără să plătească. Nici bilet de tren, nici taxe, nici impozite, nici asigurări la CAS. Toate astea le plătesc eu sau tu, cel care citeşti acum. "Da, ce să le facem ?", m-a întrebat CFR-istul. În cap aveam multe variante: de la înşfăcat de gât 20 bucăţi de ţigani şi azvârlit din tren, aruncat din tren sau plonjon din tren. Poate sunt prea sadic dar toleranţa nu e o soluţie. Nu am nimic cu ţiganii ci cu nemunca, hoţia, şi lenea. Ori totul trebuie să aibă o limită. La fel şi cu ungurii din România. Se consideră nedreptăţiţi în România în vreme ce mulţi dintre ei nu ştiu să vorbească româneşte... Covasna, Harghita, Mureş - sunt doar câteva zone în care dacă vorbeşti româneşte s-ar putea să crezi că eşti minoritar. La Parlamentul European UDMR-ul vrea autonomie teritorială pentru secui. Am vrut noi ca secuiii să fie aduşi de Imperiul Austro-Ungar pe pământ românesc ? Nu cred. Cred că România este ţara cu cea mai permisibilă legislaţie cu privire la minorităţi. Atât de perisibilă încât noi, românii, începem să devenim minoritari în prorpia ţară...

luni, 10 ianuarie 2011

Fără număr, de la jupân Vasilescu !


Sunt câteva persoane în lumea asta pe care le-aş tortura cu plăcere, în ciuda firii mele miloase şi evlavioase. Din păcate, una din aceste persoane este tot din România, ca şi mine. Mă refer la consilierul de profesie, Adrian Vasilescu. Este un moş antipatic, care le ştie pe toate. Lucrează la BNR şi apare în draci la televiziuni şi dă declaraţii depre cât de naşpa e la noi în ţară, fără ca el să fie implicat. Zilele trecute, la Realitatea TV am auzit o declaraţie de-a lui: "Anul 2011 va fi mai greu decât 2010 pentru români. Asta nu înseamnă că va fi mai rău". Am încercat să înţeleg ce a zis individul, ce a vrut să transmită.Mi-am dat seama că profunzimea elementelor stilistice folosite în detalierea intrigii duale din contextul metaforic al personificării procesului financiar din România este ceva care mă depăşeşte. Mi-am dat seama abia acum de ce este angajat şi plătit regeşte domnul Vasilescu la BNR: este angajat să facă analize literare şi eseu în domeniul financiar-bancar ! Senzaţional ! Ingenios ! Splendid ! Bravoooo !!! Individul ăsta parcă are o plăcere masochistă să apară la TV şi să-i bage în sperieţi şi în ceaţă pe români. La adăpostul unui salariu "la secret", Vasilescu aprofundează detaşat gaura fără fund din România. Chiar avem nevoi de poeţi la BNR ?

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger