Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările

luni, 16 mai 2011

OŢELUL GALAŢI - CAMPIOANA ROMÂNIEI LA FOTBAL!

Pe 15 mai 2011, echipa de fotbal Oţelul Galaţi a făcut un meci de istorie ! Oţelul Galaţi a învins principala contracandidată la titlu cu 2-1 şi a devenit CAMPIOANA ROMÂNIEI LA FOTBAL !!! FORTZA OŢELUL !!!

Antal deschide scorul cu Timişoara !!! Gooooooooooollllll !!!


Tribunele explodează la golul lui Antal !!!


Fanii sunt în delir !!!


Oţelul atacă şi câştigă !!!


Chipul VICTORIEI ! OŢELUL CAMPIOANA ROMÂNIEI !!!


Chipul înfrângerii...


Fanii timişoreni s-au comportat ca nişte huligani...


Tot stationul pe teren ! Oţelul campioana !!!


Fanii Oţelului în delir !


Bucurie mare în Galaţi ! Oţelul campioană !!!

miercuri, 1 octombrie 2008

De ce naiba se tot spune ca Mirel Rădoi e un mare fotbalist ?

Poate voi leza pe unii dintre voi cu acest articol, dar asta e situaţia: pur şi simplu m-am săturat să aud la ştirile sportive sau să citesc în ziare despre ce mare fotbalist e Mirel Rădoi ! Chiar, cine e acest Mirel Rădoi ? Ce mare performanţă a făcut el în fotbal ? Ce mare meci a făcut el cu Steaua ? Ce goluri senzaţionale a dat Rădoi ? Pe bune !!! Citeam zilele trecute într-un ziar sportiv faptul că , citez, "Steaua e în pericol fără Rodoi." sau "Pericol ! E posibil ca Rădoi să nu joace cu Fiorentina!". Să-mi trag palme, nu altceva ! În viaţa mea n-am văzut un meci cu Steaua în care Rădoi să se remarce în mod deosebit. Sincer, eu am auzit de Rădoi în momentul în care a devenit finul lui Becali şi atât. În rest... am auzit doar de accidentările lui Rădoi. Şi au fost fără număr. Steaua nu poate juca fără Rădoi ? Fals ! Steaua s-a calificat în grupele Ligii Campionilor fără Rădoi. Rădoi a jucat cel mai mult la Steaua de pe banca de accidentaţi. În schimb este foarte bine plătit. Doar e finul patronului, nu-i aşa ? Pentru mine Rădoi e un jucător mediocru. L-am întâlnit acum vreo doi ani la Galaţi când Steaua a luat bătaie de la Oţelul. După meci era foarte arogant şi irascibil, nu a vrut să dea interviuri la presă. După părerea mea, Steaua ar juca MULT MAI BINE fără Rădoi . Hai Oţelul !

miercuri, 20 august 2008

Adevărata valoare şi intoxicarea cu fotbal

O spun de la început: nu am nimic cu fotbalul, iubesc fotbalul! Ceva, însă, mă enervează la fotbal: e prea mediatizat. Mă refer aici la fotbalul autohton. Dacă aruncaţi o scurtă privire pe site-urile principalelor ziare de sport sau urmăriţi la TV rubrica sport, veţi observa că în toate, fără excepţie, se vorbeşte cu interes, ardoare şi patos despre scandalul Rapid-Dinamo, despre umărul rupt a lui Mutu, despre problemele lui Becali cu Federaţia, etc. Peste tot, fotbal din Liga I. De parcă, în România, doar acest sport se practică ! Şi, mai penibil, un ziar sau o televiziune a început să facă un sondaj cu tema: „Aţi dona bani lui Mutu ca să scape de datoria la Chelsea?”. Nu mi-a venit să cred ! Pe Mutu îl doare la bască de Chelsea şi de datoria asta, iar unii ziarişti, în exces de zel sau lipsă de alte subiecte, inventează inepţii de genul acesta. Mutu se sparge în figuri în maşini de fiţe, este proprietar al unui club de noapte, are jdemii de case şi cineva vine cu ideea să-i fie donaţi bani lui Mutu. Prea tare ! Toate aceste pseudo-ştiri sunt mediatizate în aceeaşi perioada în care are loc Olimpiada de la Beijing. La această importantă competiţie participă şi România. Până acum reprezentanţii noştri au câştigat 8 medalii olimpice. Adică au devenit cei mai buni sau aproape cei mai buni la diverse discipline sportive. Ţin minte ce s-a întamplat într-una din zile când România nu a luat nici o medalie la JO: majoritatea mass-media a prezentat respectiva zi ca fiind una neagră pentru sportul românesc… În schimb, ştirile despre fotbal erau prezentate de către fufele de la ştiri cu zâmbetul pe buze, de parcă Becali, Andone, Piţurcă sau Copos ar fi câştigat Liga Campionilor şi Campionatul Mondial de Fotbal la un loc. Mi se pare jenant să generalizezi că România a avut o zi neagră la JO iar fotbalul intern să-l ridici în slăvi. Cei care ne reprezintă la JO nu au ajuns oricum acolo, au avut de trecut multe etape şi concurează cu mulţi sportivi valoroşi. Stau şi mă întreb de ce nu a fost până acum nici o ştire de genul: „Fotbalul românesc e din nou la baie, nu participă nici data asta la Olimpiadă”. Aţi văzut România concurând la Olimpiadă la fotbal ? Eu nu. La noi în ţară, fotbalul nu a obţinut rezultate importante, în afară de Steaua cu Cupa Campionilor Europeni şi Super Cupa Europei. În rest, perioadă neagră pentru fotbalul românesc.
P.S. Ştiu că pe blog-ul meu am publicat mai înainte un articol despre Gabi Paraschiv de la Oţelul. Asta nu se numeşte intoxicare cu fotbal, pe blog-ul meu nu am multe articole despre acest sport.

Bine aţi venit pe blog-ul meu !

Fotografia mea
Galati, Romania
Salutare , prieteni !
Powered By Blogger